Saint Maud, un film psihologic bun cu accente horror

În primul său lung-metraj, realizatoarea Rose Glass ne oferă un film psihologic cu accente horror. Tânăra Maud este mai mult decât încântată de noul său post de infirmieră la domiciliu.

Urmează să aibă grijă de Amanda, o fostă dansatoare celebră, aflată în ultimul stadiu de cancer, nu mai este capabilă să se îngrijească. Maud speră să reușească să îi transmită pacientei sale puțin din credința sa, pe lângă faptul că îi va acorda îngrijirile medicale necesare.

Inițial amuzată de pudoarea lui Maud, Amanda ajunge să creadă că ea este cea care va reuși să îi salveze sufletul pierdut, înainte de moartea sa fizică care se apropie cu pași repezi. O misiune căreia Maud se dedică trup și suflet, cu o frenezie care nu va întârzia să provoace victime colaterale.

Cea mai singură fată din lume
Trecutul lui Maud nu este explicitat de-a lungul filmului, chiar dacă nouă, ca spectatori, ne este destul de ușor să ne imaginăm că noul său nivel de zel, este direct proporțional cu gravitatea faptelor comise în trecut. Este un personaj scufundat într-un traumatism profund de culpabilitate și megalomanie, un amestec atât de exploziv încât nu poate duce decât la o pierdere iremediabilă.

Sosirea lui Maud în reședința de lux ocupată de Amanda nu este văzută drept o ascensiune socială pentru Maud ci mai degrabă ca o deplasare de puritate ascetica într-un mediu mai opac.

În această ordine de idei se înscrie și întâlnirea dintre cele două femei: un joc tensionat al seducției, cu arme inegale, din care nu poate ieși nimic bun, nici pentru una, nici pentru cealaltă.

Realizatoarea, susținută în acest demers de două actrițe principale remarcabile, realizează portretul unei femei aflate la marginea prăpastiei, care încă nu și-a dat seama de acest lucru, poate din cauza fanatismului său religios îngrijorător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *